Sorana Cîrstea dă ochii cu cea care i-a fost ce mai bună prietenă. Erau nedespărțite, dar acum nu-și mai vorbesc

Sorana Cîrstea dă ochii cu cea care i-a fost ce mai bună prietenă. Erau nedespărțite, dar acum nu-și mai vorbesc
  • Publicat:

Sorana Cîrstea (România, 33 de ani) a pornit cu stângul în noul sezon din tenis. Sportiva din Târgoviște a pierdut primul meci din 2024 contra unei tinere de 19 ani, Linda Noskova (Cehia, 40 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-4, în turul secund la Brisbane (Australia), dar sper să-și ia revanșa la Adelaide, în cealaltă parte a Australiei.

Românca de pe locul 26 WTA a zburat 2.000 de kilometri pentru a participa la turneul din orașul natal al lui Darren Cahill și are parte de o întâlnire specială în primul tur.

Ea va juca cu letona Jelena Ostapenko (locul 12 WTA), care vine după sferturi de finală la Brisbane, fiind eliminată de Victoria Azarenka după un meci în care a făcut din nou scandal.

Sorana Cîrstea dă ochii cu cea care i-a fost ce mai bună prietenă

Cele două jucătoare, foste bune prietene, nu se mai află în relații amicale. Acest fapt a fost remarcat și de jurnalistul Jose Morgado, care amintește că Sorana obișnuia să meargă la Riga doar pentru a se vedea cu Jelena.

Însă la ultima întâlnire, când Sorana a câștigat la Wimbledon, a fost o strângere rece de mână, iar relația dintre cele două s-a răcit.

În urmă cu cinci ani, Jelena declara despre Sorana: „Am o prietenă bună în circuitul WTA, care este Sorana Cîrstea. Ea chiar a venit să mă viziteze la Riga şi ne-am distrat foarte mult. Vorbesc cu multe jucătoare, însă este adevărat că e dificil să ai prietene, pentru că în ziua următoare trebuie să le înfrunţi pe teren”.

Turneul de la Adelaide este ultima repetiție a Soranei Cîrstea înainte de Australian Open, care începe pe 14 ianuarie, la Melbourne. Ea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt pe tabloul principal, unde se mai afla și Irina Begu, care însă s-a retras din motive medicale. În calificări sunt înscrise și Gabriela Ruse, Andreea Mitu, Irina Bara și Miriam Bulgaru.

  • 2-1 este scorul întâlnirilor directe dintre Cîrstea și Ostapenko, românca fiind în avantaj

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×